Tutoriale

Informatii utile de la specialistii Pointer Systems

Pașii în recondiționarea și rașchetarea parchetului din lemn masiv

Scris de catre 
Publicat in Tutoriale
Rate this item
(0 votes)
20 Dec
Pașii în recondiționarea și rașchetarea parchetului din lemn masiv

Chiar dacă moda pare a împinge cât mai multă lume să schimbe parchetul din lemn masiv, acesta reprezintă o pardoseală de foartă bună calitate, calitate dată de proprietățile lemnului, printre ele amintim conductibilitatea termică scăzută, rezistența la uzură și durabilitatea.

Recomandăm folosirea unui profesionist pentru rașchetare și recondiționarea parchetului din lemn masiv din locuința dumneavoastră, mai ales că este nevoie de unelte specializate performante. Primul pas care se face este verificarea pardoselii, iar dacă sunt zone în care lamele se mișcă sau scârțâie trebuie folosită o rășină poliuretanică care se usucă după minimum 12 ore. Se folosește apoi o mașină specială de rașchetat, cu hârtie de granulație mare, cu care se îndepărtează stratul de lac, șlefuirea fină făcându-se ulterior cu hârtie abrazivă cu granulație mai fină. În zonele înguste sau pe margini, unde nu se poate interveni ușor, se folosește o mașină de dimensiuni reduse.

Urmează chituirea pardoselii, operație în care se folosește o rășină elastică în amestec cu praful de lemn rezultat dintr-o șlefuire foarte fină. Pasta astfel rezultată, care se poate întări într-un interval ce poate varia între 4 și 24 de ore, se întinde pe toată suprafața lemnului și apoi se șlefuiește cu hârtie cu granulație foarte fină. O nouă unealtă este folosită apoi, o mașină cu discuri, care transformă parchetul într-o suprafață netedă, fără niciun cusur.

Etapa următoare are scopul de a pregăti lăcuirea. Grundul, care se aplică după ce s-a îndepărtat praful prin aspirare, se ”întinde” cu un trafalet special, și reprezintă o amorsă pentru lac. După ce acesta se întărește, se șlefuiește cu o plasă abrazivă foarte fină și se aspiră. Lacul, lucios, semilucios sau mat, poliuretanic sau pe bază de apă, se aplică în două reprize, imediat după ce operațiunea de pregătire, când a fost aplicat grundul, s-a încheiat.

Pointer Systems

Pointer Systems

Login to post comments
Str. Poterasi, nr. 10, etaj 3, Bucuresti Sector 4, cod postal 040265+40 21 323 11 11 / +40 799 00 5000  office @ pointer-systems.eu

pointer-systems-logo

Conectati-va cu Pointer Systems folosind oricare dintre mediile de socializare de mai jos si veti catiga un partener de incredere.

Newsletter

Introduceti numele si adresa de email.